Indiferent de cat de mult vrei sa crezi ca esti ok, inauntrul tau stii ca nu e asa. Nu esti nici macar pe aproape. Nu esti nici macar rau, esti foarte rau.
Tu continui sa te minti. Iti spui ca poti sa te faci bine fara ajutor, ca o sa fii bine, ca ce simti acum o sa treaca.
Vrei sa crezi, vrei cu toata fiinta ta. Dar nu poti. Nu poti fiindca nu vezi cum totul ar putea fi bine. Nu vezi cum ai putea trece peste depresia asta idioata, nu vezi cum ai putea sa il uiti, nu vezi cum cineva te-ar putea gasi draguta, de frumoasa nici nu mai vorbim, nu vezi cum o sa fii buna la ceva... Nu vezi nimic.
Si nu mai sti(i) ce sa faci. Pur si simplu nu mai sti(i?). Asa ca te-ai hotarat sa iei zilele pe rand. Sa nu te gandesti la ziua de maine. Exista doar azi. Si incepi sa te minti ca poti sa faci asta. Dar nu te poti opri, continui sa te gandesti cum sa faci pentru a le rezolva pe toate. De rezolvat, nu poti... Pare imposibil...
Si acum, tot ce iti ramane de facut e sa plangi. Plangi pentru ca nu esti ceea ce vrei, ceea ce trebuia sa fii. Plangi pentru ca nu stii cum sa devi ceea ce trebuia deja sa fii.
