Tu esti eu

Indiferent de cate ori iti spui ca totul o sa fie bine, tu stii ca acel bine nu o sa fie atat de bine si ca, oricat de bine ar fi tot nu e bine.
Indiferent de cat de mult vrei sa crezi ca esti ok, inauntrul tau stii ca nu e asa. Nu esti nici macar pe aproape. Nu esti nici macar rau, esti foarte rau.
Tu continui sa te minti. Iti spui ca poti sa te faci bine fara ajutor, ca o sa fii bine, ca ce simti acum o sa treaca.
Vrei sa crezi, vrei cu toata fiinta ta. Dar nu poti. Nu poti fiindca nu vezi cum totul ar putea fi bine. Nu vezi cum ai putea trece peste depresia asta idioata, nu vezi cum ai putea sa il uiti, nu vezi cum cineva te-ar putea gasi draguta, de frumoasa nici nu mai vorbim, nu vezi cum o sa fii buna la ceva... Nu vezi nimic.
Si nu mai sti(i) ce sa faci. Pur si simplu nu mai sti(i?). Asa ca te-ai hotarat sa iei zilele pe rand. Sa nu te gandesti la ziua de maine. Exista doar azi. Si incepi sa te minti ca poti sa faci asta. Dar nu te poti opri, continui sa te gandesti cum sa faci pentru a le rezolva pe toate. De rezolvat, nu poti... Pare imposibil...
Si acum, tot ce iti ramane de facut e sa plangi. Plangi pentru ca nu esti ceea ce vrei, ceea ce trebuia sa fii. Plangi pentru ca nu stii cum sa devi ceea ce trebuia deja sa fii.

Leapsa

De la R.


1.Te-ai gândit vreodată cum ar fi ca supranaturalul să facă parte din viaţa ta?
Da, si mi-ar place sa fie pe bune, sa fie real. Prea multa plictiseala in viata mea.

2.Te-ai gândit vreodată cum a apărut Dumnezeu?
Cred ca la un moment dat toata lumea o face.

3.Te-ai gândit vreodată care este adevăratul motiv pentru care au dispărut dinozaurii?
Nu, nu in amanunt. Vreo schimbare de temperatura, ceva de genul cred.

4.Te-ai gândit vreodată cum vei muri?
Singura.


5.Te-ai gândit vreodată să scrii o carte?
Da, am si inceput dar am esuat lamentabil, asa cum fac eu mai tot timpul.

6.Te-ai gândit vreodată să pleci de-acasă?

Sa fug de acasa? Da, oarecum.

7.Te-ai gândit vreodată la cum va arăta viitorul tău?

Cine nu se gandeste la asta? Si totul este incert... Sper ca lucrurile sa fie okay.

8.Te-ai gândit vreodată cum vei supravieţui într-o apocalipsă zombie?

Asta era subiectul favorit al fostului meu prieten... :(. Cand mai glumeam noi l-am pus sa faca un plan ca sa scapam dintr-o situatie din asta :(. Imi e dor...

9.Te-ai gândit vreodată la cum va arăta viitorul tău soţ?

Nu prea e corect ce zic dar... Fostul e grozav. Si pe dinafara si pe dinauntru... 

10.Te-ai gândit vreodată la ce nume ai fi avut dacă ai fi fost de sex opus?

Nu. ^^

11.Te-ai gândit vreodată să practici un sport extrem?

Da, si o sa le incerc pe toate intr-o zi.

12.Te-ai gândit vreodată ce va spune lumea la înmormântarea ta?

O sa fie lume la inmormantarea mea!? :O

13.Te-ai gândit vreodată care e sensul vieţii?

 Tind sa cred ca nu exista un sens anume, nu stiu.. nu mai stiu nimic.

 

14.Te-ai gândit vreodată ce ai face dacă s-ar lua curentul pentru totdeauna?

Nu, dar ar fi destul de trist.

15.Te-ai gândit vreodată să întrerupi ceea ce faci şi să fugi?

Da, dar unde sa ma duc? Cu ce bani?

16. Te-ai gândit vreodată ce personaj de roman ai putea fi?

Fata trista pe care nimeni nu o baga in seama si care, fie nu o sa aiba o viata importanta si o sa traiasca intotdeauna in anonimat, singura, fie o sa faca ceva important, o sa reuseasca sa isi revina, sa nu mai fie cum e, dar, de asemeanea tot  singura o sa fie.

17. Te-ai gândit vreodată cum ar fi viaţa ta fără literatură?

Mai plictisitoare si mai monotona decat e.

Leapsa merge la cine vrea.

No fucking title

Si crezi ca, acum, daca mi-ai si eu ti-am raspuns fara sa ezit, totul o sa fie la fel? Nu, dragul meu, trebuie sa muncesti pentru asta, trebuie sa te revansezi pentru ceea ce ai facut si daca n-o faci ti-am spus ca poti sa pleci din nou. De data asta nu te mai rog sa vii inapoi, de data asta esti liber sa pleci.

Mi-as fi dorit sa nu iti raspund, totusi. Dar cand am vazut mesajele de la tine mi s-a golit mintea. Nici nu stiu cum ti-am trimis mesaj... Probabil mi-a intrat in reflex.

Si cam asta e... A trecut o zi si tu nu te-ai revansat. O sa te atentionez... Nu am de gand sa astept prea mult.

Bine ai revenit, dragul meu.

Cine/ce suntem?

Noi, tu si eu, noi toti suntem speranta care nu ne paraseste niciodata. Atunci cand lucrurile sunt imposibile, speranta inca mai e acolo. Tu inca speri. Dupa ce ti s-a demonstrat in repetate randuri ca nu se poate, ca nu se va putea niciodata, tu... Tu tot speri.

Suntem muzica pe care o ascultam. Suntem acea melodie care iti aduce atatea sentimente. Suntem melodia care ne face mai tristi sau mai fericiti, care ne impiedica sa renuntam.

Suntem filmul care ne face sa plangem. Suntem scena care ne emotioneaza cel mai tare.

Esti sportul pe care il practici. Eu? Eu sunt cosurile pe care le marchez. Sunt si cele pe care le ratez. Sunt driblingurile care imi reusesc. Sunt mingea care imi scapa din dribling. Sunt visul la care trebuia sa renunt cu mult timp in urma. Sunt tot ce nu pot. Vreau sa fiu ce nu pot.

Tu, tu nu esti ce vrei. Nu, tu esti ceea ce faci, ce te emotioneaza.

:3

Getting better.

 

Imi pare rau.
Imi pare rau ca s-a intamplat asa. Imi pare rau ca ce a fost intre noi nu a rezistat. Imi pare rau, dar trebuie sa trec peste. Nu o sa te uit, totusi. Tu o sa fii mereu undeva in inima meu. Ai locul tau, locul tau special. Si... te iubesc. :)

Valul asta de speranta care m-a cuprins sper sa tin mai mult decat valul de iubire pe care te-a cuprins pe tine. Nu mai stiu cum ma simt, nu mai stiu nimic. Stiu doar ca de azi, nu te mai vreau inapoi, nu te mai primesc inapoi. Poate daca ai face ceva incredibil de dragut prin care sa imi arati ca iti pare rau... Dar amandoi stim ca tu nu faci asa ceva.

Iti zic adio, inca o data si sper ca de data
asta e pentru totdeauna.

Meh

He broke me once again. Thank you, love.

Mhm.

Maybe

Don't tell me.

Eu? Eu sunt nimeni.

Niciodata, dar niciodata nu sunt multumita. De nimic si de nimeni. Nici macar de nimeni. Tot timpul vreau sa fiu altcineva, cineva mai bun, nu trist ca mine. Cineva care sa site cum sa tine oamenii langa el, un cineva mai frumos, mai destept, mai talentat. Iar eu tot timpul incerc sa fiu acel cineva si uit cine am fost si cine vroiam sa devin. Incercarea mea atat de disperata sa fiu altcineva se transforma intr-un strigat patetic de ajutor catre cea ce am fost. Incercarea aceasta ma face sa uit ce cine am fost si cum era acel altcineva ce vroiam sa devin si astfel ma transfor intr-un nimeni. Sunt un nimeni.

Lumea asta in care traim ne obliga sa fim altcineva decat suntem. N
e obliga sa credem ca nu suntem buni, ca suntem niste rebuturi bune de aruncat la gunoi. Ne obliga sa credem ca daca plangem suntem slabi, daca iubim suntem slabi, daca speram suntem slabi. Ne obliga sa credem ca orice idee, ca orice facem, nu este bine. Ca ceea ce suntem nu este bine.

Lumea-i urata. Lumea-i o curva. Lumea nu te lasa sa traiesti.

Terci

AVERTISMENT: ceea ce urmeaza va fi un amestec irational de ganduri, sentimente si tot ce-mi trece prin cap. Nu-l luati in serios. Va multumesc.

Acum, ca nu mai vorbesc cu el de....cateva zile, timpul trece foarte greu si parca peste tot vad lucruri pe care  el le-ar place si ma gandesc sa fac o poza, sa-i arat mai tarziu. Apoi imi dau seama ce patetica sunt ca inca ma gandesc la el.

Azi iar au tipat 'iubitii' mei parinti la mine: nu faci nimic, nu o sa faci nimic bun in viata, toata ziua stai, iti bati joc de familia asta (CARE FAMILIE?), etc etc. Nu stiu de ce cred ei ca, daca tipa asa ca descreieratii la mine ma fac sa ma simt bine si iubita. Chiar nu stiu. Ei nu isi dau seama ca ma distrug? Ca eram eu distrusa de mult, inainte ca eu sa ma mult cu maica-mea vitrega si cu taica-miu, dar asta nu conteaza. Nu mai am nimic din cauza lor, absolut nimic. Si ii urasc. E trist, da, stiu, dar asta e. Au facut prea multe...mi-au facut prea multe. Oricum, singura persoana pe care o urasc mai mult ca pe ei, sunt eu.

Azi nu, si nici maine

Azi nu, azi nu ma simt bine. Azi imi e dor de tine. Rau. Si nici maine nu o sa fiu bine pentru ca maine e asa aproape de azi incat nici nu simt diferenta. Si maine o sa fie azi din nou. Si poimaine o sa fie iar maine. Si mie o sa imi fie dor de tine intreaga mea viata pentru ca mereu maine devine azi si poimaine devine maine.

Adio

Azi ti-am scris. Ti-am trimis mesaj. Ti-am spus ca in ciuda a ceea ce ai zis si a ceea ce ai facut inca vreau sa fim prieteni si ca, daca vei vrea vreodata sa vorbesti cu mine, sunt aici.

Acum 2-3 luni mi-am pierdut prietenul, aka iubitul. Ai zis ca nu mai poti, ca putem fi doar prieteni. La inceput nu am fost de acord, dar m-ai convins si mi-ai promis ca daca vreodata se va putea o sa mai incercam o data. Mi-ai promis ca o sa fii langa mine tot timpul, dar doar ca un prieten.

Si asa, am deveniti prieteni foarte apropiati. Poate prea apropiati. Micile aluzii la noi, micile conversatii perverse ma faceau sa cred ca totul o sa fie bine si o sa ne impacam candva. Ti-am spus ca te iubesc si ca voi astepta, ca te voi astepta. Am asteptat pana cand mi-am dat seama ca asta e tot ce o sa fim vreodata, best friends with benefits. Am inteles ca tu esti baiatul caruia ii voi spune tot ce am pe suflet, care ma va intelege tot timpul si cu care voi avea conversatii perverse pana cand unul dintre noi se va indragosti de altcineva din nou. Am inteles ca asta e tot ce putem fi.

De ce?

Uneori stau asa, pur si simplu holbandu-ma pe pereti si ma intreb de ce sunt eu asa cum sunt? De ce eu? De ce a trebuit ca eu sa fiu cea care pateste lucruri asa crude? De ce a trebuit sa stiu ce e ura, nesiguranta inca de la o varsta frageda? De ce nu am simtit niciodata ca sunt iubita, ca cineva ma vrea? De ce trebuie sa simt eu totul mai adanc si mai amplificat decat o fac celalalte persoane? De ce?

De ce trebuie sa ma urasc asa de mult? De ce nu pot sa fiu fericita, cat de cat? De ce nu ma pot bucura de anumite lucruri cum fac oamenii normali??? De ce?

Ca lucruri rele nu am facut. Nimic ce nu poate fi iertat, adica. Oricum, nu poate fi vorba de o pedeapsa de la Cel de sus pentru ca lucrurile astea mi se intampla de cand m-am nascut. Sau poate am gresit intr-o viata anterioara. Da, asta trebuie sa fie.

Probabil am fost o ticaloasa, o ucigasa sau ceva de genul sa merit chestiile astea. Sa nu stii ce-s aia parinti, sa nu auzi decat galagie non-stop, sa ti se spuna constant ca nu meriti nimic si ca nu faci nimic bun. Imi spun tot timpul ca o sa fie bine, dar daca nu o sa fie? :/

Offf...

Momentul ala cand sti ca s-a terminat pentru totdeauna si ca o sa trebuiasca sa treci peste. Momentul ala e rau, e absolut nemilos. Te lasa gol, si nu gol in sensul bun, fara haine, ci gol pe dinauntru. In locul unde candva era iubirea ta pentru el, acum sunt niste cioburi. Da, precis ti-a frant inima. De ce l-ai lasat? L-ai lasat pentru ca il iubesti. Si pentru ca, dupa cate a facut, dupa cat de prost te-a facut sa te simti, dupa noptile nedormite plangand pentru el inca l-ai mai primi inapoi. Cu bratele deschise chiar... E asta un semn de slabiciune? Faptul ca iubesti, neconditionat? Faptul ca il vrei inapoi? Si ce daca ai zis ca nu mai vrei sa ai de-a face cu mine? Si ce? Crezi ca-mi pasa? Crezi ca din cauza asta nu te-as primi inapoi? Te vreau inapoi. Vreau sa fii al meu din nou.

Ti-ai calcat in picioare demnitatea pentru el. L-ai implorat sa stea, i-ai promis ca nu o sa mai fi asa depresiva, ca nu o sa ii pui la indoiala tot ce zice si face, i-ai promis ca o sa te schimbi, ca totul o sa fie bine. Si, a stat pentru o vreme. O vreme in care te-ai simtit completa din nou. Credeai ca totul merge bine, ca totul o sa fie bine. Cand dintr-o data el zice: nu mai vreau... Si asa s-a terminat. Prin trei cuvinte... Dar tu? Tu inca mai vrei. Tu inca il mai iubesti.

Si de ce il iubesti? Pentru ca esti proasta. Da, proasta. Pentru ca incepi sa tii la oameni prea devreme si prea usor. Pentru ca ii uiti mult prea greu. Si pentru ca el a fost....el. A fost cel care te-a invatat sa iubesti din nou, sa razi, sa crezi in tine si sa ai speranta. Te-a invatat sa speri, sa speri ca poate o sa fii cineva si ca poate, poate o sa fie bine. Te-a invatat toate astea pentru ca apoi sa ti le ia cu dobanda.

Ti-a luat totul, a plecat. Acum esti singura din nou. Mult prea singura.

Nu ti-am promis niciodata o gradina cu trandafiri

Nu, nu ti-am promis niciodata o gradina cu trandafiri. Nu ti-am promis niciodata ca totul o sa fie corect, ca lumea nu o sa te calce in picioare cu prima ocazie si ca o sa te ajute cand ai nevoie fara a vrea ceva in schimb. Nu ti-am promis niciodata ca atunci cand esti la pamant nu o sa fii lovit in continoare. Nu ti-am promis ca o sa fie usor, nici ca nu o sa trebuiasca sa te tarasti cand e nevoie. Nu ti-am promis ca nu o sa fii niciodata singur, ca o sa ai pe cineva langa tine mereu. Nu ti-am promis ca nu o sa fii inselat, nici ca nu o sa fii obligat sa inseli, sau sa minti, sa induci in eroare si asa mai departe. Nu ti-am promis ca o sa fii iubit, nici ca  o sa te placa toata lumea. Nu ti-am promis ca o sa fii fericit, sau ca niciodata nu o sa cazi. Nu ti-am promis ca totul o sa fie corect.

Nu, nu ti-am promis nimic din toate acestea. Absolut nimic. Nimic.

In schimb, ti-am promis o gradina cu buruieni. O gradina in care pamantul este fertil. O gradina in care trebuie sa iti investesti timpul. O gradina in care poti creste tu ce vrei. Trandafiri, cactusi, ghiocei, poti ramane chiar si cu buruienile. Tot ce ti-am promis a fost o gradina cu buruieni.