Acum 2-3 luni mi-am pierdut prietenul, aka iubitul. Ai zis ca nu mai poti, ca putem fi doar prieteni. La inceput nu am fost de acord, dar m-ai convins si mi-ai promis ca daca vreodata se va putea o sa mai incercam o data. Mi-ai promis ca o sa fii langa mine tot timpul, dar doar ca un prieten.
Si asa, am deveniti prieteni foarte apropiati. Poate prea apropiati. Micile aluzii la noi, micile conversatii perverse ma faceau sa cred ca totul o sa fie bine si o sa ne impacam candva. Ti-am spus ca te iubesc si ca voi astepta, ca te voi astepta. Am asteptat pana cand mi-am dat seama ca asta e tot ce o sa fim vreodata, best friends with benefits. Am inteles ca tu esti baiatul caruia ii voi spune tot ce am pe suflet, care ma va intelege tot timpul si cu care voi avea conversatii perverse pana cand unul dintre noi se va indragosti de altcineva din nou. Am inteles ca asta e tot ce putem fi.Dar tu nu. Tu nu ai inteles. Tu te temeai ca ma vei rani mai mult decat ai facut-o deja. Imi spuneai ca trebuie sa caut pe altcineva, pe cineva care imi poate oferi ce tu nu poti. Ti-am raspuns ca nu vreau, ca stiu ce suntem si ca stiu ce nu vom fi niciodata. Te-ai facut ca intelegi pentru ceva timp.
Insa tot reveneam in acelasi punct. Reveneam la faptul ca eu te iubesc si tu nu. Eu iti spuneam ca te iubesc si asta nu se va schimba, iar apoi cand imi dadeam seama ca nu trebuia sa zic asta, adaugam ca te iubesc ca un prieten foarte bun, ca pe cel mai bun prieten. Iar te-ai facut ca intelegi.
Intr-o zi mi-ai zis sa incetez sa ma plang tot timpul, sa nu mai fiu asa trista tot timpul si sa mai opresc din depresiile care ma cuprindeau pentru ca te-ai saturat sa ma asculti cum ma plang de tot ce ma inconjoara. Te-am inteles... sau m-am facut ca te inteleg. Oricum, stiam ca exagerez si ca era vremea sa ma schimb. Si m-am schimbat. Micile nedreptati care mi se intamplau erau acum subiect de ras. O viata avem, asa ca nu putem sa plangem pentru orice.
Totul mergea bine. Eram oarecum fericita. Eram fericita nu pentru ca nu eram impreuna, ci pentru ca imi aveam cel mai bun prieten. Si vorbeam toata ziua. Si mi-am zis ca o sa fie bine, ca eventual o sa trec peste tine si o sa ramanem prieteni foarte apropiati.Nu mai vreau sa vorbim. Asta ai zis si cu asta ai terminat totul. Cum? Nu mai vrei sa vorbim deloc??? Te-am intrebat sperand sa ma insel. Deloc. Si acest deloc m-a durut mai mult decat un nu te iubesc pe care trebuia ca tu sa mi-l fi spus cu mult timp in urma, inainte sa ajungem la asta. Ti-am zis ca ai dreptate, ca nu poti vorbi cu cineva ca mine, ca eu, asa cum sunt, te-as distruge, ca sunt prea trista. Si nu mi-ai mai raspuns. S-a terminat.
Am stat 3 zile si m-am gandit. Nu, nu pot sa imi pierd cel mai bun prieten. Te vreau inapoi. Si astfel, ti-am trimis mesajul ala. Mesaj la care evident nu ai raspuns. Dar e totul okay. Mi-am promis ca nu o sa fiu trista, ca nu o sa plang. Mi-am promis ca o sa invat sa te uit, chiar daca tu ai fost sursa fericirii mele pentru un timp.
Adio, dragule!
Printr-o asemanare tulburatoare am avut experienta asta, insa totul s-a rezolvat dupa doua luni si ne-am impacat. Acum ma pregatesc sa-l las din nou sa plece...
RăspundețiȘtergereOfff, la noi nu cred ca o sa se rezolve nimic. A facut prea multe...si eu am facut prea multe. De ce te pregatesti sa il lasi din nou sa plece???
ȘtergereFacultatea in alt oras, un nou capitol printre filele vietii... Si la cate am facut amandoi, vorba ta, prea multe, nu o sa rezistam, desi multi ar spune ca 4 ani ar face din relatia asta ceva indestructibil. Mi-e groaza, sincer...
Ștergereah, 4 ani. Eu zic ca ar trebui sa incerci. Patru ani nu se arunca la gunoi.
RăspundețiȘtergereNu va ajunge sa incerc doar eu. Vom vedea totusi cu timpul... Toate trec, sa nu disperam.
ȘtergereDaca nu incearca si el nu are rost sa incerci. Ar fi orisipa de timp
ȘtergereAsa e, dar cred ca esti de acord cu mine ca nu as putea renunta, fiind vorba de "el".
ȘtergereIdeea e ca la un moment dat, orice problema se va rezolva de la sine. Degeaba cautam raspunsuri o viata intreaga, pentru intrebari care nu-si au rostul.
tocmai la asta ma gandeam. Orice ai face sau ar face, fiind vorba de el, o sa incerci pana in ultimul moment
RăspundețiȘtergereCred ca si tu vei face acelasi lucru, nu?
Ștergerela mine asta e ultimul moment... Mai mult nu pot ca mi-am calcat in picioare demnitatea si principiile de prea multe ori pentrt el... Dar o sa ii mai trimit un mesaj de ziua lui, peste cateva luni daca nu il uit pana atunci.
Ștergerede fapt am incercat, dar el nici macar nu mi-a dat o sansa. Tot ce am vrut e sa fim prieteni, nimic mai mult. :/ imi e dor de el ca prieten cel mai mult
ȘtergereTe inteleg si ai dreptate. Daca el a dat cu piciorul unei prietenii frumoase, nu doar unei povesti de iubire, eu iti spun ca nu te merita. Acolo, undeva, exista un baiat care te va iubi de un miliard de ori mai mult, iar cand il vei intalni, vei rade de amintirile aceastea si de copila care erai.
ȘtergereDeci, nu-ti pierde speranta, ai o viata inainte si toate lucrurile se vor aranja inspre binele tau.
Eh, sincer nu stiu daca voi gasi pe cineva ca el. El e el...
ȘtergereLucrurile au incetat de mult sa devina mai bune. :)
Sa stii, timpul chiar le rezolva pe toate. Indiferent cat timp ar trebui sa treaca, lasa-l sa treaca.
RăspundețiȘtergereEu il las... dar el nu ma prea lasa. El adica timpul, sa nu se interpreteze
ȘtergereSper sa intru peste catva timp pe blogul tau si sa vad o postare din care sa reiasa ca totul e bine :)
ȘtergereNu stiu ce sa zic. :)) O sa ai de asteptat. Poate o sa trec peste el, dar sunt alte lucruri mult mai profunde care ma fac trista si asa mai departe.
Ștergere