Offf...

Momentul ala cand sti ca s-a terminat pentru totdeauna si ca o sa trebuiasca sa treci peste. Momentul ala e rau, e absolut nemilos. Te lasa gol, si nu gol in sensul bun, fara haine, ci gol pe dinauntru. In locul unde candva era iubirea ta pentru el, acum sunt niste cioburi. Da, precis ti-a frant inima. De ce l-ai lasat? L-ai lasat pentru ca il iubesti. Si pentru ca, dupa cate a facut, dupa cat de prost te-a facut sa te simti, dupa noptile nedormite plangand pentru el inca l-ai mai primi inapoi. Cu bratele deschise chiar... E asta un semn de slabiciune? Faptul ca iubesti, neconditionat? Faptul ca il vrei inapoi? Si ce daca ai zis ca nu mai vrei sa ai de-a face cu mine? Si ce? Crezi ca-mi pasa? Crezi ca din cauza asta nu te-as primi inapoi? Te vreau inapoi. Vreau sa fii al meu din nou.

Ti-ai calcat in picioare demnitatea pentru el. L-ai implorat sa stea, i-ai promis ca nu o sa mai fi asa depresiva, ca nu o sa ii pui la indoiala tot ce zice si face, i-ai promis ca o sa te schimbi, ca totul o sa fie bine. Si, a stat pentru o vreme. O vreme in care te-ai simtit completa din nou. Credeai ca totul merge bine, ca totul o sa fie bine. Cand dintr-o data el zice: nu mai vreau... Si asa s-a terminat. Prin trei cuvinte... Dar tu? Tu inca mai vrei. Tu inca il mai iubesti.

Si de ce il iubesti? Pentru ca esti proasta. Da, proasta. Pentru ca incepi sa tii la oameni prea devreme si prea usor. Pentru ca ii uiti mult prea greu. Si pentru ca el a fost....el. A fost cel care te-a invatat sa iubesti din nou, sa razi, sa crezi in tine si sa ai speranta. Te-a invatat sa speri, sa speri ca poate o sa fii cineva si ca poate, poate o sa fie bine. Te-a invatat toate astea pentru ca apoi sa ti le ia cu dobanda.

Ti-a luat totul, a plecat. Acum esti singura din nou. Mult prea singura.